Atelier de instruire 30 – 31 martie, 2013

logoAsociația obștească ”Eco-Răzeni„ în parteneriat cu Organizația ”Neighbourhood Watch” din Estonia și Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova organizează în perioada 30 – 31 martie, 2013 primul atelier de instruire în domeniul Supravegherii de vecinătate în Moldova.

Sânt invitați să participe reprezentanți ai structurilor poliției, persoane active, interesate de prevenirea criminalității la nivel local. 15 persoane vor fi selectate pentru a participa la atelier.

Candidatul ideal pentru a participa la eveniment locuiește în una din localitățile raionului Ialoveni, este persoană activă și se interesează de soarta satului, își dorește un mod de viață mai sigur, poate să mobilizeze locuitorii să fie interesați de securitatea lor. Asociația Eco-Răzeni nu face discriminare pe bază de sex, vârstă, apartenență etnică.

În cadrul atelierului, participanții vor învăța de la experți din Estonia – cum funcționează modelul de supraveghere de vecinătate în Estonia, cum să aplice acest model în localitățile din raionul Ialoveni. Participanții vor discuta un plan de acțiune, tehnici pentru a reduce criminalitatea în cartiere.

În urma participării la atelier participanții  vor activa în calitate de coordonatori regionali și vor ave posibilitatea să facă schimbări vizibile în localitățile lor. În anul 2013 se planifică elaborarea a 35 sectoare de supraveghere de vecinătate în localități ale raionului Ialoveni.

Doritorii de a participa vor expedia o scrisoare de intenție nu mai târziu de 25 martie, la adresa de e-mail: ecorazeni@gmail.com. Toate costurile pentru participare la atelier de instruire sunt acoperite. Întrebări suplimentare: Sergiu Gurau – 079641243 sau 026895146.

Neighborhood Watch sau Supraveghere de Vecinătate este un model econom şi eficient, bazat pe sentimentul de solidaritate comunitară şi ajutor reciproc, conceput pentru a spori gradul de securitate şi prevenire a infracţionalităţii la nivel de comunitate. Estonia  este un exemplu de succes în aplicarea şi dezvoltarea acestui concept deja mai mult de un deceniu.

Proiectul “Dezvoltarea Securităţii Comunitare în zonele rurale din Moldova” este implementat de către asociația Eesti Naabrivalve (Estonia) in parteneriat cu asociația Eco-Răzeni (Republica Moldova) cu suportul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Estoniei.

Asociatia obsteasca “Eco-Razeni
Republica Moldova, r. Ialoveni, com. Razeni
MD 7728, str. Stefan cel Mare 49/1B
Tel. /+373 268/ 95146; Fax /+373 268/ 73325
E-mail: ecorazeni@gmail.com